Furtuna urlă peste București, dar în vila luxoasă e o liniște apăsătoare, ca înaintea unei explozii. Andreea, epuizată, se uită la soțul ei care o privește cu dezgust. CONTENT:
— Semnează și mâine dimineața pleci de aici. Nu mai suport să te văd.
Rareș îmi aruncă actele pe masa de marmură. În fața lui, pe canapeaua de piele, doarme fetița noastră, cu fruntea încinsă de febră. Afară, fulgerele brăzdează cerul, dar frigul din privirea lui e mai tăios decât orice furtună. — Cinci ani am stat lângă tine când nu aveai nimic, când mergeai cu motocicleta aia veche și te îndatorai la cămătari.
Acum că ești director, mă arunci ca pe un gunoi? — Taci! M-am săturat de mutra ta provincială și de rușinea pe care mi-o faci la petreceri. Am nevoie de o soție cu relații, nu de o țărancă săracă.
Din spatele scărilor, vocea soacrei mele îmi taie aerul. Doamna Elena coboară în halat de mătase, cu privirea plină de venin. — De șase ani suport o noră săracă și proastă. Ai născut o fetiță bolnăvicioasă care ne-a costat o avere.
Pe când Mara, domnișoara aia bogată, e însărcinată cu moștenitorul acestei familii! Semnează și cară-te! Așa că ăsta era planul lor. El avea o amantă dintr-o familie înstărită, însărcinată cu un băiat, iar mama lui complota cu el ca să-mi facă loc.
Mi-am ridicat privirea, dar nu aveam lacrimi. Inima îmi era un lac înghețat. — Când erai îndatorat până peste cap, cine a alergat să te salveze de la închisoare? Când mama ta a stat la pat după accident, cine i-a dat mâncare cu lingurița?
Acum mă numiți parazită și țărancă? — Taci! O țărancă ca tine de unde ar fi avut bani să plătească datorii? Probabil ți-ai băgat nasul prin alte părți!
Semnează imediat, altfel te las fără nimic, pe tine și pe puradelul tău bolnav! Rareș m-a prins de încheietura mâinii cu o forță care m-a făcut să simt că mi se rupe osul. Mi se făcea silă când îl vedeam, a spus el. Foarte bine.
Am semnat, fără să clipesc. Apoi am aruncat stiloul pe masă. — Păstrează-ți cei 200. 000 de lei și cumpără-ți un sicriu pentru cariera ta, Rareș.
Dormi liniștit în noaptea asta, pentru că e ultima ta noapte liniștită. M-am întors, am luat fetița în brațe, o geantă cu câteva haine vechi și am ieșit în noapte. Ploaia mi-a lovit fața, dar picioarele nu mi-au tremurat. Abia am părăsit perimetrul vilei și am scos telefonul.
Am format un număr pe care nu-l atinsesem de cinci ani. — Domnule Petrescu, sunt eu. — Doamnă, în sfârșit ați sunat. Cu ce vă pot ajuta?
— Activează toată puterea mea. Mâine dimineață vreau să blochez toate fluxurile de capital, să concediez directorul filialei de vânzări și să recuperez vila. E timpul să-mi recuperez ce am împrumutat. Șase ani jucasem rolul unei furnici pe care o puteau călca în picioare.
Dar adevărul era altul. Eu eram președinta holdingului care deținea 50 și 1% din acțiuni. Bunicul meu, miliardarul, îmi lăsase întreaga avere, dar eu fugisem de ea, speriată să nu devin ca el. Voiam o viață simplă, cu un bărbat care să mă iubească pentru sufletul meu, nu pentru bani.
L-am ales pe Rareș pentru că părea simplu și sincer. Dar l-am învățat din greșeală. El a văzut în mine doar o femeie slabă. Am plătit datoriile lui, i-am construit cariera din umbră, i-am oferit contracte avantajoase și vila de serviciu.
Toate din spatele unor companii paravan. El credea că e un lup bătrân, dar era doar o marionetă. Am așteptat în mașină, urmărind vara prin geam. Dimineața a venit cu soare strălucitor.
M-am transformat: costum alb impecabil, părul coafat, buze roșii. În oglindă nu mai era femeia provincială, ci președinta Andreea Popescu. La 8:30, Rareș a intrat triumfător în biroul său, dar a găsit echipa de audit și pe domnul Tănase, directorul de resurse umane. — Domnule Munteanu, sunteți revocat și concediat.
Ați deturnat fonduri. Conturile vă sunt blocate. Rareș a urlat, a amenințat cu viitorul socru care urma să investească 10 milioane. Dar domnul Tănase i-a răspuns rece:
— Compania viitorului socru e în faliment.
Iar dacă vreți să știți cine are atâta putere, întrebați-o pe soția pe care ați numit-o țărancă. A fugit la sediul central, a intrat cu forța în sala de consiliu. M-a găsit pe scaunul președintelui. A rămas cu gura căscată.
— Cine ești tu, Andreea? — Sunt moștenitoarea a 50 și 1% din acțiunile acestui holding. Sunt proprietara vilei din care mama ta a fost dată afară. Am fost marionetă timp de șase ani, dar scena s-a terminat.
S-a prăbușit la picioarele mele, cerșind iertare. L-am lăsat să fie târât afară. Apoi s-a dus la amantă, dar Mara i-a dat o palmă și l-a alungat, spunând că preferă să-și facă avort decât să rămână cu un sărac ca el. Până și propriile lui cuvinte, parazit și gunoi, se întorceau să-l bântuie.
Trei zile mai târziu, în fața hotelului, Rareș și doamna Elena m-au oprit. Eram zdrențuiți, murdari, cerșind milă. Doamna Elena plângea că a dormit pe stradă, că a scormonit prin gunoi. Rareș a lovit cu fruntea în pavaj, cerând să retrag plângerea penală.
— Iubirea noastră a murit în noaptea aceea. Banii pe care i-ai furat sunt sudoarea a mii de angajați. Lasă închisoarea să te învețe prețul trădării. Am urcat în mașină.
Prin geam, am văzut mașinile de poliție oprind în fața lor. Ploaia cădea, dar nu mai era ploaia care aducea umilință. Era ploaia care spăla tot trecutul murdar.