De la fereastra biroului său, de la cel mai înalt etaj al orașului, Andrei Brâncoveanu privea macheta iluminată ce zăcea pe masa din fața lui. Turnuri de sticlă, grădini suspendate, o piață cu fântâni care într-o zi avea să-i poarte numele gravat în bronz. Proiectul Zorile urma să fie cea mai ambițioasă lucrare din întreaga sa carieră. Și totuși, în centrul acelei machete perfecte, un mic dreptunghi de carton fusese lăsat intenționat la o parte, ca o pată imposibil de ignorat.
„Și asta ce e?