De la fereastra biroului său, de la cel mai înalt etaj al orașului, Andrei Brâncoveanu privea macheta iluminată care zăcea pe masa din fața lui. Turnuri de sticlă, grădini suspendate, o piață cu fântâni care într-o zi avea să-i poarte numele gravat în bronz. Proiectul Zorile urma să fie cea mai ambițioasă lucrare din întreaga sa carieră, dar în centrul acelei machete perfecte era un mic dreptunghi de carton pe care cineva îl lăsase intenționat la o parte, ca o pată imposibil de ignorat.
„Și asta ce e?