Afară, ploaia de toamnă continua să bată neîncetat în geamurile înalte ale zgârie-norilor. Lângă mine, Varvara, fetița mea de șase ani, îmi strângea mâna cu putere, privindu-mă cu ochi mari și neliniștiți. Xeniaova, secretara personală a soțului meu, a scos un râs sec și disprețuitor, aruncând o privire peste hainele noastre simple, cumpărate din magazine obișnuite. „Ce faceți aici?

Recepția este strict pentru invitați, nu pentru străini,” a spus ea, cu o voce tăioasă.