Galina îl strigă din ușă:
— Scoală-te, leneșule! E timpul să mergem în grădină. Ion mormăi ceva și trase pătura peste cap. Mama știa un singur leac:
— O să-ți ratezi mireasa, fiule.
— Ce mireasă? Mai am de mers în armată. — Mă scol, mamă, mă scol. Se îmbrăcă în pantaloni vechi, își aruncă apă rece pe față și prinse sapa.
Soarele urcase deja. În grădină lucra în liniște, cu spatele gol, când o stropitură de apă rece îl lovi dintr-o parte. Tresări, se întoarse. Elena, fata vecinilor, stătea la doi pași și râdea.
— Ah, piticănio, te prind eu! Aruncă sapa, dar ea sări gardul ca o lăcustă. Râdea cu tot obrazul, cosițe blonde, ochi căprui. Avea doisprezece ani și o energie de care Ion se lovea de fiecare dată când intra în curte.
A venit și armata. Înainte de Anul Nou, Ion trimise acasă o vedere din Sahalin și îi rugă pe părinți s-o dea Elenei. Nu uitase vorba ei: să-i trimită o felicitare. Elena o puse la loc de cinste, pe comodă, și o păstră multă vreme.
Se întoarse după doi ani, umerii lățiți, părul tuns scurt. Elena îl aștepta dincolo de gard:
— Mă plimbi cu motocicleta? — Te plimb, dar nu azi. Mâine plec în oraș.
Ea nu mai zise nimic, dar se uită după el mult timp. Vara următoare, Ion s-a însurat cu Olesea, o fată frumoasă de la oraș, pe care o cunoscuse la dansuri, în timpul școlii de șoferi. O iubea cu totul. La nuntă, Elena s-a ascuns în fânar.
Nu plângea, dar o durea ceva pe care nu știa să-l spună. Muzica se auzea până acolo, invitații cântau, iar ea repeta în șoaptă, cu pisica în brațe:
— Nu te însura, dragul meu Ion. Nunta a fost frumoasă, dar n-a ținut mult. Olesea l-a părăsit pentru Victor, flăcăul de dinainte.
Ion a implorat-o, a încercat să afle motivul, n-a înțeles nimic. A aflat abia de la tatăl ei: Olesea iubește pe altcineva. Atunci a cerut concediu și s-a întors acasă, golit. Într-o zi, atelierul din curtea părinților a luat foc.
Galina a strigat după ajutor. Prima a venit Elena:
— Acolo e motocicleta lui Ion! Și s-a aruncat înăuntru. Ion a scos-o pe umăr, cu fața afumată, cu buzele tremurânde:
— De ce ai făcut asta?
— Am vrut s-o scot afară. — Pitica dracului, o să mă scoți tu din minți. Focul l-a zguduit. S-a apucat cu tatăl lui să ridice atelierul din nou, mai mare decât înainte.
Elena se învârtea mereu pe lângă gard. Seara o plimba cu motocicleta până la capătul satului. Ea îl ruga:
— Mă înveți și pe mine? — Întreabă-l pe tata.
Dacă îți dă voie, te învăț. N-a apucat. Se termina concediul și Ion trebuia să plece. Elena i-a strigat din prag:
— Când mai vii?
— Voi veni. Tu învață bine. — Am intrat la pedagogic, îi răspunse ea. Ion se opri.
Fata vecinilor crescuse. Nu mai era fetița cu pistrui. În oraș, Ion trăia singur. Într-o seară, pe trotuar, a zărit-o pe Olesea cu un cărucior.
Îi tremurau buzele:
— Iartă-mă. Victor o lăsase cu copilul. Ion, care nu știa să urască, a primit-o înapoi. L-a crescut pe Mihail ca pe al lui, l-a trecut pe numele lui.
Părinții lui au tăcut, deși le era teamă. Pentru o vreme, viața a fost liniștită. Apoi Olesea i-a spus, fără ocolișuri:
— Mihail e copia lui Victor. Am înțeles că nu pot să te iubesc.
Plec la el. Ion a lăsat-o să plece. Mai tare ca despărțirea de ea îl durea că pierdea un copil. Când a văzut cum Mihail îl strigă „nene tata” pe Victor, și-a întors fața și n-a spus nimic.
În sat, între timp, Elena se măritase cu Serghei. Fusese o nuntă frumoasă, dar tânărul soț abia ieșise din pahar. Elena a răbdat, a sperat că se va potoli. Serghei venea tot mai târziu acasă, cu miros de băutură, și o găsea mereu vinovată pe ea.
A rămas însărcinată. Într-o seară, după o ceartă urâtă, a fugit de lângă el, a căzut de pe verandă și a pierdut copilul. Doctorul i-a spus că s-ar putea să nu mai poată avea copii. Serghei nu s-a dus s-o vadă.
Părinții ei au luat-o acasă. Divorțul a venit limpede: nu se mai întoarce la omul acela. Ion a venit în sat să-și ajute părinții la recoltă. Într-o dimineață de toamnă, a văzut-o pe Elena în grădina vecinilor.
Rochia deschisă la culoare, părul șaten, ochii mari. Când i-a întins apa peste gard, el a băut și n-a mai putut să-și ia ochii de la ea. — Uite unde ai ajuns, piticănio. — Bună, Ion.
A sărit gardul, a apucat-o de umeri și a sărutat-o. Ea s-a trezit în brațele lui ca la un izvor după o viață de sete. — Elena, mărită-te cu mine. Ea a răspuns în șoaptă:
— Nu pot.
N-am să-ți pot da copii. — Pe tine nu te las să pleci. Un copil se poate și înfia. Crede-mă.
— Te-am iubit dintotdeauna, Ion. Doar că nu am știut să ți-o spun. Părinții lor vedeau tot, dar tăceau. Galina și Tatiana se întâlneau pe furiș la gard:
— Să nu-i speriem.
Lasă-i să se înțeleagă singuri. Bărbații râdeau în barbă și se făceau că nu observă plimbările cu motocicleta. Când Ion și Elena au anunțat că vor doar să semneze actele, părinții au sărit:
— Cum adică fără nuntă? — Am mai avut nunți, au zis amândoi.
— Voi n-o să ne lipsiți de bucuria asta. Întindem mesele și gata. Nunta a fost mică, dar caldă. Oaspeții strigau „amar!
”, iar tinerii se ridicau de la masă de nenumărate ori. La cununie, fotograful îi tot îndemna:
— Mai aproape! Să le arătați nepoților. Ion s-a uitat la Elena și i s-a strâns inima.
În loc de răspuns, a sărutat-o în fața tuturor. După nuntă, Elena s-a mutat în oraș. Îi era teamă să meargă la doctor, să audă verdictul acela. Dar s-a dus.
S-a așezat pe marginea scaunului și a zis:
— Am venit să mă tratez. Soțul meu vrea un copil. Doctorița a ridicat ochii de pe analize:
— Ce tratament? Ești însărcinată.
Elena a crezut că n-a auzit bine. A zâmbit și, de data asta, a plâns. Din maternitate, Ion a adus-o acasă pe Maria. S-a aplecat peste pat, s-a uitat la degețelele abia desenate ale fetiței și a simțit că i se crapă glasul:
— Ei, iată, mai am o mogâldeață.
Apoi a venit și Andrei. Au trecut șapte ani. Mașina oprește la casa părintească. Copiii fug la bunici, portița dintre grădinile vecine stă deschisă de dimineață până seara.
Ion stă pe prispă, îi privește, și o căldură bună îi urcă din piept. Deodată, o stropitură rece îi curge pe umeri. Se întoarce. Elena râde, cu ibricul în mână, așa cum râdea acum o viață.
— Țin minte, spune el, cum m-ai udat prima dată. Ea se așază lângă el. Copiii se aud în fundal, printre râsete. Ion o trage lângă el și nu mai spune nimic.
Are tot ce-i trebuie.