Fericitul anului nou 1949, Lars Amundsen privi spre femeia care tocmai acceptase să-i devină soție, iar inima lui, amorțită de opt ani de doliu, bătea cu o putere pe care o crezuse pierdută pentru totdeauna. Totul începuse într-o dimineață de decembrie, când Sigine Johansen, o tânără învățătoare cu un trecut apăsător, pășise pe moșia lui Granbakken pentru a preda copiilor muncitorilor. Lars trăise ca o umbră de la moartea soției sale, Klara, survenită la naștere. Se trezea înainte de zori, își îndeplinea sarcinile de stăpân al moșiei, dar inima îi rămăsese goală.
Când Ole, cel mai bătrân muncitor, i-a cerut să angajeze o învățătoare pentru cei nouăsprezece copii ai familiilor de pe moșie, Lars acceptase fără prea mult interes. Nu știa că acea decizie îi va schimba complet destinul. Sigine ajunsese cu o sanie, cu două valize vechi și cu o reputație distrusă de fostul logodnic, Einar, care o acuzase public de imoralitate pentru a-și justifica propria lașitate. La prima vedere, când s-au întâlnit la prânz, Lars a fost izbit de frumusețea ei, dar mai ales de privirea ei dreaptă, de demnitatea unei femei care supraviețuise furtunilor fără să se frângă.
Ea a organizat școala într-un vechi depozit, iar copiii au început să învețe cu o poftă nemaivăzută. Lars se trezea că găsește tot mai multe pretexte să treacă pe lângă clădire, să audă vocea ei caldă predând alfabetul. Într-o după-amiază, a ajutat-o să care niște cărți și au împărțit o scurtă călătorie călare. Atingerea mâinilor lor a fost ca o scânteie electrică, iar noaptea aceea, pentru prima dată în opt ani, Lars nu a putut dormi gândindu-se la altceva decât la ochii ei căprui.
Legătura dintre ei a crescut subtil. Lars îi aducea cărți din biblioteca mamei sale, stăteau de vorbă la o cafea, descoperind dureri și speranțe asemănătoare. A dansat cu ea la petrecerea de Crăciun, iar în ajunul Anului Nou, pe dealul din spatele moșiei, a mărturisit că dragostea pentru ea îl sperie, dar că nu se mai poate opri. Ea i-a răspuns că și ea simte la fel, iar primul lor sărut a fost o promisiune.
Dar fericirea lor a fost amenințată de Torstein Berg, un vecin bogat și invidios, care o observase pe Sigine. La petrecerea de Revelion, el a umilit-o public, insinuând că se căsătorește cu Lars doar pentru bani. În fața tuturor, Sigine s-a apărat cu o demnitate care i-a impresionat pe toți, iar muncitorii au luat-o în brațe, arătându-i torșteinului că nu este binevenit. Lars a anunțat oficial logodna și l-a alungat pe vecin.
Chiar și fostul logodnic al lui Sigine, Einar, a încercat să o recâștige, dar ea l-a respins ferm, arătându-i că femeia naivă de odinioară a dispărut. Cu ajutorul unui avocat, Lars a reușit să facă publice dovezile care o spălau pe Sigine de orice vină. S-au căsătorit într-o zi de iunie, într-o capelă mică, înconjurați de familiile muncitorilor. Un an mai târziu, Sigine i-a dăruit un fiu, Anton, iar apoi o fiică, Beatrice, și un băiat, Mathias.
Lars, care fusese un viu-înmormântat, a învățat din nou să zâmbească și să trăiască. Moșia a înflorit, școala a devenit renumită, iar comunitatea s-a unit în jurul lor. Anii au trecut, iar când au îmbătrânit împreună, stând pe același deal unde s-au sărutat prima dată, au înțeles că fiecare suferință din trecut a meritat, pentru că i-a condus unul spre celălalt.
Dragostea lor, născută în frigul iernii norvegiene, a devenit o dovadă veșnică că a doua șansă există și că inima poate învinge orice întuneric atunci când are curajul să iubească din nou.