La biserică, o bătrână oarbă mi-a prins mâna cu o putere care m-a înfiorat. „Fiică, când soțul tău îți va cere cheile de la seif, să nu i le dai. Spune-i că le-ai pierdut. ” Am râs, jenată, dar seara, Ghenadie, soțul meu, mi-a cerut exact acele chei.
I-am spus că le-am pierdut, iar el a părut să creadă. Dar noaptea m-am trezit dintr-un zgomot în sufragerie. L-am găsit pe Ghenadie cercetând sertarele biroului. Nu căuta acte, ci ceva ascuns.
„Ce cauți? ” l-am întrebat, iar el a sărit ca ars. „Nimic”, a răspuns prea repede. În dimineața următoare, am deschis seiful și am găsit un plic pe care nu-l văzusem niciodată.
Înăuntru erau poze cu o femeie tânără și un certificat de naștere cu numele lui. „Cine e? ” l-am întrebat, arătându-i plicul. A îngălbenit.
„O greșeală din tinerețe”, a murmurat. Dar ochii lui mințeau. Am sunat-o pe fiica mea, Irina, să vină urgent. Când a văzut pozele, a înghețat.
„Mamă, asta e femeia care mi-a fost alături la nașterea copilului meu. ” Am simțit pământul dispărând sub picioare. Ghenadie avea o viață paralelă, iar eu habar n-aveam. Am plecat de acasă pentru câteva zile, la o prietenă.
Acolo am primit un telefon de la o necunoscută care mi-a spus ceva ce mi-a frânt inima. „Soțul tău nu e cine crezi tu. Și eu am fost păcălită, la fel ca tine. ” Am hotărât să mă întorc și să-l confrunt.
Dar când am ajuns acasă, ușa era descuiată, iar în hol stătea o femeie cu un copil în brațe.