O dimineață de octombrie a acoperit Moscova cu o pânză gri. Vântul mâna frunzele galbene pe asfalt, iar trecătorii se grăbeau, înfofoliți în haine groase. Liza mergea spre restaurantul ei, cu privirea în pământ. Trotoarul era umed de la ploaia din noapte, iar bălțile oglindeau cerul palid.
Era aproape ora unsprezece, momentul să deschidă. Scuarul din fața localului se goli, rămânând doar un bătrân care ațipea pe o bancă, cu un ziar pe genunchi, și câțiva porumbei care ciuguleau lângă un coș de gunoi. Liza scotea cheile din geantă când, din lateral, o voce o opri: „Frumoaso, să-ți ghicesc.