Telefonul a sunat la ora șase dimineața, exact în clipa în care Nastia își oprise alarma și își mai oferise încă cinci minute de liniște sub pătură. Afară, cerul de septembrie abia începea să capete nuanțe cenușii, iar în curte cineva pornea motorul unei mașini. În casă, caloriferul răspândea acea căldură uscată și familiară care apare doar în primele zile ale sezonului rece. Nastia a bâjbâit după telefon și a privit ecranul: Marina, serviciu.
S-a ridicat imediat în capul oaselor. Marina nu ar fi sunat niciodată atât de devreme fără un motiv serios. — Nastia, draga mea, te rog, salvează-mă. Vocea Marinei era răgușită, aproape stinsă.
Am 39 de grade. Doctorul tocmai a plecat. Am o infecție puternică în gât, iar la 12 am cursă spre sud. Avionul este complet ocupat.
Nu există înlocuitor. Am sunat pe toată lumea. Ai rămas doar tu. Nastia și-a trecut mâna peste față.
Mai erau doar patru zile până la nuntă. Rochia de culoarea fildeșului, cu dantelă delicată pe umeri, atârna în dulap, acoperită cu un cearșaf subțire, ca să nu se așeze praful pe ea. Cu o zi înainte, mama petrecuse ore întregi pregătind aluat pentru plăcinte. Congelatorul era plin cu umpluturi de varză, pește și mere.
Verișoara Liuba plecase deja din sat și urma să ajungă peste două zile. Iar pantofii de mireasă trebuiau încă duși la cizmar pentru o mică ajustare – tocurile erau prea înalte și urma să stea ore întregi în picioare. — Marina, a început să spună, apoi s-a oprit. — Știu, știu că ai nunta, crede-mă, știu.
Dar dacă nu ajung și nu găsesc pe nimeni, zborul va întârzia. Anul acesta am avut deja o problemă – îți amintești când mama era internată în spital? Da, îmi amintesc, a răspuns Nastia. Am mers la toaletă acum vreo douăzeci de minute.
Ascultă, Marina, ce fac eu cu toate preparativele? Mama a înghețat plăcintele, verișoara vine din altă parte, iar eu am programare la cizmar. Pot să amân o zi. Dar nu pot amâna o săptămână.
— Nu trebuie să amâni o săptămână, a spus Marina. Doar azi. Întorc cursul peste trei zile. Îți promit.
Nastia a închis ochii. Știa că Marina are dreptate – dacă nu ajunge nimeni, zborul acela va pleca gol, iar Marina ar putea rămâne fără serviciu. A oftat adânc. — Bine.
Dar să-mi amintești să-mi iau rochia din casă. N-o las în mâna mamei. Marina a răsuflat ușurată, chiar dacă vocea ei suna tot obosită. Mulțumesc, Nastia.
Ești o prietenă adevărată. Îți plătesc biletul de avion, nu-ți face griji. Te aștept la aeroport. Nastia s-a dat jos din pat și s-a îmbrăcat repede.
În timp ce se îndrepta spre baie, s-a oprit în fața oglinzii. Avea cercuri întunecate sub ochi, dar un zâmbet i-a luminat fața. Era obosită, dar știa că face lucrul corect. A luat o geantă mică, a aruncat în ea o pereche de blugi și un tricou curat, apoi și-a sunat mama.
— Mamă, eu plec o zi. Marina e bolnavă și m-a rugat să o înlocuiesc. Am să fiu înapoi pentru pregătirile finale. Mama a tăcut câteva secunde, apoi a spus cu voce calmă: E în reguluț, draga mea.
Dar să ai grijă de tine. Plăcintele sunt gata, nu te grăbi să le mănânci pe toate în zbor. Nastia a râs. Uneori simțea că mama o proteja în exces, dar îi plăcea asta.
Ajunsă la aeroport, a prezentat cartea de îmbarcare la ghișeu, iar femeia de acolo i-a zâmbit. — Doamna Marina nu a ajuns încă, dar avionul are loc. Mult succes în călătorie! Nastia a urcat în avion și s-a așezat lângă fereastră.
În timp ce motoarele porneau, a privit pe geam cum orașul se micșora. Își simțea inima bătând mai repede – nu din cauza zborului, ci din cauza gândului la nuntă. Imediat ce avionul a atins altitudinea de croazieră, o stewardesă a trecut prin culoar și a întrebat dacă cineva are nevoie de apă. Nastia a cerut un pahar și a încercat să se relaxeze.
La jumătatea zborului, un tânăr s-a ridicat din scaunul de lângă culoar, la câteva rânduri în față. Avea o șapcă pe cap și își căuta ceva în bagajul de deasupra. Nastia l-a recunoscut imediat. Era Andrei.
Logodnicul ei. Inima i-a stat în loc. Dar ce căuta el aici? Ar fi trebuit să fie la muncă în oraș, pregătind ultimele detalii pentru nuntă.
A rămas nemișcată, sperând că nu o vede. Dar Andrei s-a întors înspre ea și privirile li s-au întâlnit. Fața lui s-a schimbat într-o clipă – de la confuzie la panică. — Nastia?
Ce faci tu aici? Vocea lui suna vinovată. Instinctiv, și-a ascuns ceva în buzunar, dar era prea târziu. Nastia a văzut un colț de fotografie care ieșea din buzunar.
În secunda următoare, lângă Andrei a apărut o femeie – tânără, cu părul deschis la culoare. Soră-sa mai mică, Ioana. Dar nu a fost chiar asta care a lovit-o cel mai tare. Femeia avea aceeași geantă pe care Nastia o văzuse în pozele postate de Marina, când aceasta pleca în vacanțe exotice.
— Marina? a șoptit Nastia. Tu ești, Marina? Marina a încremenit.
Nu mai era bolnavă, nu părea să aibă 39 de grade. Purta o rochie ușoară de vară și un ruj aprins. A încercat să zâmbească, dar zâmbetul îi ieșise stins. — Nastia, pot să explic…
— Tu ești Marina, a repetat Nastia. Și tu, Andrei, ești cu Marina? Am înțeles. — Nu e ceea ce crezi, a spus Andrei, dar vocea lui tremura.
Am vrut să-ți fac o surpriză. Am închiriat un mic resort pentru luna noastră de miere, dar hotelul a dat greș. Apoi Marina mi-a spus că a găsit o cursă rară spre un loc unde am putea merge noi doi. Doar noi doi.
Nu știam că ești aici. Dar Nastia își amintea câteva detalii din discuția cu Marina la telefon. Marina spusese că l-a sunat pe toată lumea ca să găsească un înlocuitor. De ce l-ar fi sunat pe Andrei, dacă în mod normal logodnicul ei era la muncă?
A înțeles repede că Marina și Andrei se cunoșteau mai bine decât părea. — Care e adevărul? a întrebat Nastia, cu vocea stinsă. De ce erai tu „bolnavă” azi-dimineață?
Marina a coborât privirea. Bine. Am mințit. Se pare că tu și Andrei ați avut o discuție despre buchetul de nuntă, dar el mi-a cerut să-l însoțesc la o firmă din sud care organizează surprize.
Am crezut că se uită la ceva pentru nunta voastră. Nu am știut că el închiriase un resort pentru voi. Andrei a oftat adânc. Scuza-mă, Nastia.
Am vrut să organizez totul în secret. Nu am vrut să implic pe nimeni altcineva. Dar când am întrebat-o pe Marina dacă știe de vreun zbor direct, mi-a spus că are o cursă și că te roagă pe tine să o înlocuiești, pentru că știa că tu îți iei zile libere înainte de nuntă. Am crezut că e o coincidență că urcăm în același avion.
Nastia a rămas tăcută. Mintea ei se zbătea. Coincidență sau nu, ea își amintea că Marina avea prea multe detalii despre planurile ei cu Andrei de când logodna fusese anunțată. Într-o seară, Marina întrebase în glumă dacă Andrei îi plăcea dansul.
Alta dată, comentase că Andrei pare foarte îndrăgostit de Nastia, dar că „ar trebui să învețe să își păstreze secretele mai bine”. — Marina, a spus Nastia încet. De ce mă înlocuiai tu? De ce era important pentru tine să fii în acest avion?
Marina a tăcut. Apoi a început să plângă cu sughițuri. Pentru că îmi place de Andrei, a mărturisit. Știu că e greșit.
Știu că e logodnicul tău. Dar am sperat că dacă petrec câteva zile cu el, departe de toate pregătirile, mă voi simți mai bine. Am vrut să îi spun că am sentimente pentru el, dar nu am avut curaj. „Bolnava” era o scuză ca să te scot din casă și să fiu eu lângă el în avion.
Nastia a simțit cum toată lumea ei se clatină. De la cea mai bună prietenă, Marina ajunsese la un fel de trădătoare. Andrei, logodnicul ei, părea surprins, dar și ușurat că povestea ieșise la iveală. — Îmi pare rău, Nastia, a spus el.
Crede-mă, nu am vrut să te rănesc. Dar trebuie să fiu sincer: am simțit că Marina mă iubea, dar eu te iubesc pe tine. Nu am dat ochii cu ea decât pentru a-i cere ajutorul la organizarea surprizei. Acum înțeleg că a fost o greșeală.
Nastia și-a tras geanta și s-a ridicat. Trebuia să ajungă la toaletă, dar în primul rând trebuia să gândească. S-a uitat la cei doi. Nu voia să facă o scenă în plin avion.
În schimb, și-a șters ochii. — Am să cobor la următoarea escală, a spus ea. Nu am să continui zborul cu voi. — Dar ai fost înlocuitoarea mea!
a spus Marina. Dacă pleci, cui îi predau avionul? — Nu știu, a răspuns Nastia. De asta aveam grijă eu.
Trebuia să fiu eu pilotul? Nu, doar ospătar șef în cursa asta. Dar am să sun compania. Am să le spun că există o problemă personală.
Îmi asum eu. În secunda următoare, și-a sunat mama. — Mamă, am o problemă. Am aflat ceva despre Andrei și Marina.
Am să revin cu primul avion. Nu plânge, te rog. Sunt bine. Mama a tăcut o clipă, apoi a spus: să fii tare, draga mea.
Am plăcinte destule pentru toată lumea. Vino acasă. Nastia a coborât la aeroportul din prima escală, cugeanta ei în mână. A stat o oră pe o bancă, privind cum avionul decola fără ea.
Înăuntru, Andrei și Marina rămăseseră împreună. Nu știa dacă aveau să fie împreună sau dacă Andrei avea să o părăsească și pe Marina. Dar știa un lucru: nunta ei nu mai avea să aibă loc. Rochia de fildeș rămânea în dulap, plăcintele înghețate rămâneau în congelator, iar verișoara avea să audă o veste tristă.
În schimb, Nastia avea o viață nouă în față. Nu știa ce va face mâine, dar știa că nu va mai lăsa pe nimeni să o înlocuiască în propria ei poveste. Când a ajuns înapoi la aeroportul din orașul ei, mama o aștepta la poarta de sosiri. Plăcintele pe care le pregătise erau acum pentru ele două.
Nastia a mâncat în tăcere, cu lacrimi în ochi, dar cu o senzație ciudată de ușurare. Pierduse un mire, dar nu pierduse cine era. — Mamă, a spus ea în cele din urmă. Am să încep de la capăt.
Și de data asta, am să ascult doar de inima mea. Mama a zâmbit, apoi i-a întins un bol plin cu varză. Atunci, Nastia a înțeles că adevărata dragoste începe cu tine însăți.